Conferinţă susţinută la Berna în 1980 de S.N. Goenka
Fiecare caută pace şi armonie pentru că de acestea ducem lipsă în viaţa noastră. Din când în când, noi toţi, ne simţim agitaţi, iritaţi, în dizarmonie, suferim; când cineva suferă din cauza agitaţiei, nu păstrează numai pentru sine însuşi această stare negativă. El o transmite, de asemenea, celor din jur. Agitaţia se răspândeşte în atmosfera ce înconjoară o astfel de persoană. Oricine vine în contact cu aceasta devine iritat, agitat. Cu siguranţă nu aceasta este calea dreaptă de a trăi.
Fiecare ar trebui să trăiască împăcat cu sine însuşi şi în pace cu toţi ceilalţi. Cum să trăieşti în pace? Cum să rămânem împăcaţi şi în armonie cu noi înşine şi să menţinem pacea şi armonia în jurul nostru, aşa încât şi ceilalţi să poată trăi în pace şi armonie?
Cum începe cineva să genereze negativitatea? Iarăşi prin investigaţie, acest lucru devine clar. Eu sufăr mult atunci când întâlnesc pe cineva care se comportă într-un mod care nu-mi place, sau atunci când se întâmplă ceva care nu-mi place. Se întâmplă lucruri nedorite şi îmi creez tensiuni în interior. Lucruri dorite nu se întâmplă şi, din nou, îmi creez singur tensiuni; încep să-mi creez singur noduri interioare. Şi de-a lungul vieţii continuă să se întâmple lucruri nedorite, lucruri dorite pot sau nu să se întâmple şi acest proces de a reacţiona creând noduri – noduri Gordiene – face ca întreaga structură mentală şi fizică să fie aşa de tensionată, aşa de plină de ignoranţă, încât viaţa devine mizerabilă.
Acum, un mod de a rezolva problema, este acela de a aranja ca nimic nedorit să nu mi se întâmple în viaţă, şi ca totul să se desfăşoare exact cum doresc. Ar trebui să dobândesc o aşa putere, sau altcineva ar trebui să aibă această putere şi să vină în ajutorul meu atunci când doresc, aşa încât nimic nedorit să nu mi se întâmple în viaţă şi orice doresc să se întâmple. Aceasta este însă imposibil. Nu există nimeni în lume ale cărui dorinţe sunt întotdeauna îndeplinite, în a cărui viaţă totul se desfăşoară în concordanţă cu propriile dorinţe, fără ca ceva nedorit să nu i se întâmple. Totdeauna se întâmplă şi evenimente contrare dorinţelor şi speranţelor noastre. Cum să nu reacţionăm orbeşte faţă de aceste evenimente nedorite? Cum să rămânem în pace şi armonie?
Persoane înţelepte din trecut au studiat această problemă a suferinţei umane şi au găsit o soluţie: dacă cuiva i se întâmplă ceva nedorit şi persoana respectivă începe să reacţioneze prin generarea furiei, fricii sau oricărei alte stări de spirit negative (negativitate), atunci, cât mai rapid, ea ar trebui să-şi îndrepte atenţia spre altceva. De exemplu, te ridici şi iei un pahar cu apă, începi să bei – furia ta nu se va amplifica şi va dispare. Sau începi să numeri: unu, doi, trei, patru… Sau începi să repeţi un cuvânt, o frază, ori o mantra, poate numele unei zeităţi, sau al unei persoane sfinte faţă de care eşti devotat; mintea este îndreptată în altă direcţie şi, într-o oarecare măsură, vei scăpa de starea de spirit negativă ce o aveai.
Această soluţie a fost folositoare şi a dat rezultate. Şi încă dă rezultate. Practicând această metodă, mintea se eliberează de agitaţie. De fapt, această metodă acţionează totuşi la nivelul minţii conştiente. În realitate, abătând atenţia, se împinge negativitatea adânc în subconştient, şi la acest nivel ea continuă să genereze şi să multiplice aceeaşi încărcătură negativă. La nivelul de suprafaţă este un strat de pace şi armonie, dar în adâncurile minţii este un vulcan latent ce explodează din când în când în violente erupţii.
Alţi exploratori ai adevărului au ajuns mai departe în căutarea lor şi prin experimentarea în ei înşişi a realităţii minţii şi materiei, ei şi-au dat seama că abătând atenţia înseamnă a fugi de problemă. Evadarea nu este o soluţie. Trebuie să înfrunţi problema. Oricând apare în minte o negativitate, observ-o doar, doar înfrunt-o detaşat. De îndată ce cineva începe să observe o negativitate mentală, atunci aceasta începe să-şi piardă toată puterea. Încetul cu încetul, îşi pierde din intensitate şi este dezrădăcinată.
O soluţie bună, evitând ambele extreme: de reprimare sau de liberă manifestare. Ţinând negativităţile în subconştient, acestea nu vor dispare, iar permiţându-le să se manifeste prin acţiuni fizice sau verbale vor crea şi mai multe probleme. Dacă cineva doar le observă, fără să reacţioneze, atunci negativităţile vor dispare, vor fi eradicate, se realizează eliberarea de aceste negativităţi.
Aceasta sună minunat, dar este cu adevărat realizabil practic? Pentru o persoană obişnuită este oare uşor să înfrunte negativitatea? Când furia izbucneşte, ne acaparează atât de repede încât nici nu sesizăm. Atunci, mânaţi de furie, comitem anumite acţiuni fizice sau verbale care ne sunt dăunătoare nouă, cât şi altora. Mai târziu, când furia s-a domolit, începem să ne plângem şi să ne căim, ne cerem scuze de la persoana implicată sau de la Dumnezeu: “Oh, am făcut o greşeală, te rog iartă-mă!” Dar a doua oară, într-o situaţie similară, reacţionăm în acelaşi fel. Toate aceste regrete nu folosesc la nimic.
Dificultatea este că nu sunt conştient când apare o negativitate. Apare la nivelul subconştientului profund, apoi ajunge la nivelul subconştientului, mă acaparează foarte repede şi nici nu apuc s-o observ.
Atunci ar trebui să am un secretar personal, în aşa fel încât ori de câte ori furia începe, el să-mi spună: “Uite. Stăpâne, furia începe!” Dar cum nu ştiu când această furie va începe, trebuie să am trei secretari personali, pentru trei schimburi, tot timpul; sau mai bine patru, să le pot da şi concediu de odihnă. Să presupunem că-mi pot permite asta, şi furia izbucneşte. Imediat, secretarul meu îmi zice: “O, stăpâne, uite, furia începe!” Atunci, primul lucru pe care îl fac este să-l pălmuiesc şi să-l admonestez: “Eşti nebun? Crezi că eşti plătit să mă înveţi pe mine?” Sunt aşa de stăpânit de furie, încât nici un sfat bun nu mă va ajuta.
Chiar presupunând că predomină înţelepciunea şi nu-l pălmuiesc, iar în loc de aceasta îi zic: “Mulţumesc foarte mult, acum trebuie să stau jos şi să observ furia.” Este totuşi posibil? Imediat ce închid ochii si încerc să observ furia, imediat, motivul furiei îmi vine în minte – persoana sau incidentul din care cauză am devenit furios. În acest caz eu nu observ furia, mai bine spus, observ stimulul extern al acestei stări de spirit. Aceasta va duce doar la amplificarea furiei, deci aceasta nu este soluţia. Este foarte dificil de observat o negativitate în mod abstract, emoţia abstractă, despărţită de cauza exterioară care a provocat-o.
Totuşi, cineva care a ajuns la supremul adevăr, la iluminarea deplină, a găsit o adevărată soluţie. El a descoperit că oricând o negativitate apare în minte, două lucruri încep să se petreacă simultan, la nivel fizic. Unul este acela că respiraţia începe să-şi piardă ritmul normal. Începem să respirăm mai intens ori de câte ori o negativitate apare în minte. Aceasta este uşor de observat. La un nivel mai subtil, începe să se producă în corp un fel de reacţie biochimică – apar senzaţii. Orice negativitate va genera în interior o senzaţie sau alta, într-o parte sau alta a corpului.
Aceasta este o soluţie practică. O persoană obişnuită nu poate să observe negativităţile mentale abstracte – mânie sau pasiune. Dar cu o pregătire şi un antrenament adecvat, este foarte uşor să observ respiraţia şi senzaţiile din interiorul corpului, toate acestea fiind strâns legate de negativităţile mentale.
Respiraţia şi senzaţiile mă vor ajuta în două feluri. Mai întâi, ele vor fi secretarii mei personali. De îndată ce o negativitate apare în minte, respiraţia se modifică, ea începe să strige: “Fii atent, ceva merge rău!” Nu pot să pălmuiesc respiraţia; trebuie să-i accept avertismentul. În acelaşi mod, senzaţiile îmi vor spune că ceva merge rău. Atunci, fiind avertizat, încep să observ respiraţia, senzaţiile, şi îmi dau seama că, foarte repede, negativitatea a dispărut.
Acest fenomen mental-fizic este ca o monedă cu două feţe. De o parte se află gândurile sau emoţiile care apar în minte. De partea cealaltă se află respiraţia şi senzaţiile din interiorul corpului. Orice gând, orice emoţie, fie că sunt conştiente sau nu, orice negativitate influenţează respiraţia în fiecare moment. Astfel, prin observarea respiraţiei sau senzaţiei, observ în mod indirect negativităţile mentale. În loc să evit problemele, înfrunt realitatea aşa cum este. Atunci voi constata că negativitatea îşi pierde puterea, nu mă mai subjugă ca în trecut. Dacă continui să observ fără să reacţionez, negativitatea dispare de tot şi eu rămân liniştit şi fericit.
În acest fel, tehnica auto-observării ne arată realitatea sub cele două aspecte ale sale: interior şi exterior. Anterior, fiecare privea doar în afară, omiţând adevărul interior. Întotdeauna am căutat în exterior cauza nefericirii mele; întotdeauna am învinovăţit si am încercat să schimb realitatea exterioară. Ignorând realitatea interioară nu am înţeles niciodată că de fapt cauza suferinţei rezidă în reacţiile mele oarbe, uneori exagerate.
Acum, fiind antrenat, pot să văd şi cealaltă faţă a monedei. Pot să fiu conştient de propria respiraţie şi de asemenea, de ceea ce se întâmplă în interior. Orice ar fi, respiraţia sau senzaţia, învăţ cum să le observ, fără să-mi pierd echilibrul minţii. Încetez să reacţionez, încetez să-mi multiplic suferinţele. În schimb, permit negativităţii să se manifeste şi să dispară.
Cu cât cineva practică mai mult această tehnică, cu atât mai repede mintea se eliberează de negativitate devine pură. O minte pură este întotdeauna plină de iubire, iubire dezinteresată faţă de ceilalţi; plină de compasiune pentru căderile şi suferinţele altora; plină de bucurie pentru succesul şi fericirea lor; plină de ecuanimitate (echilibru, calm, stăpânire de sine) în faţa oricărei situaţii.
Când cineva ajunge la stadiul acesta, atunci viaţa sa începe să se schimbe în profunzime. Nu mai este posibil pentru el, să comită o acţiune fizică sau verbală prin care să disturbe pacea şi fericirea altora. În acelaşi timp, mintea ecuanimă nu numai că devine împăcată cu ea însăşi, dar ajută şi pe alţii să ajungă la această pace interioară. Atmosfera care înconjoară o astfel de persoană va deveni plină de pace şi armonie ceea ce va începe să afecteze, de asemenea, pe alţii.
Aceasta este învăţătura lui Buddha: o artă de a trăi. El niciodată nu a fondat sau predat o religie sau vreun “ism”. El nu şi-a instruit discipolii să practice vreun ritual, vreo formalitate oarbă sau goală. În loc de aceasta, el a arătat numai cum să observi natura aşa cum este, odată cu observarea realităţii interioare. Din cauza ignoranţei, cineva continuă să reacţioneze într-un mod care îi este dăunător lui însuşi, cât şi altora. Dar când înţelepciunea apare – înţelepciunea de a observa realitatea aşa cum este – el se eliberează de acest obicei de a reacţiona. Când cineva încetează să reacţioneze orbeşte, atunci el este capabil de acţiune adevărată – acţiune provenind dintr-o minte echilibrată şi ecuanimă, o minte care vede şi înţelege adevărul. O astfel de acţiune este numai pozitivă, creativă, în ajutorul lui însuşi şi al altora.
Atunci, ce este necesar, este să te cunoşti pe tine însuţi, sfat pe care orice persoană înţeleaptă l-ar da. Trebuie să te cunoşti pe tine însuţi, nu numai la nivel intelectual, la nivel de idei şi teorii. Nici nu înseamnă să cunoşti prin prisma emoţiilor, sau devoţiunii, acceptând pur şi simplu orbeşte ceea ce ai auzit sau citit. Această cunoaştere nu este suficientă. Este mai bine să cunoşti realitatea în mod concret. Trebuie să experimentezi direct realitatea acestui fenomen mental-fizic (minte-materie). Numai aceasta este cunoaşterea care ne va ajuta să scăpăm de negativităţi, să ne eliberăm de suferinţă.
Această experienţă directă a realităţii individuale, această tehnică de auto-observare, este ceea ce se numeşte meditaţie Vipassana. Denumirea provine din timpul lui Buddha, “passana” însemnând să priveşti, să vezi cu ochii deschişi, în accepţia obişnuită. Iar Vipassana înseamnă să observi lucrurile aşa cum sunt ele în realitate, nu aşa cum par să fie. Adevărul aparent trebuie să fie străpuns până când se ajunge la adevărul ultim al întregii structuri fizice şi mentale. Când cineva experimentează acest adevăr, atunci el învaţă să nu mai reacţioneze orbeşte, să oprească generarea negativităţilor şi, în mod natural, vechile negativităţi sunt eradicate. El se eliberează de toate suferinţele şi este fericit.
Există trei trepte în instruirea din timpul cursului de meditaţie. Prima este aceea că fiecare trebuie să se abţină de la orice acţiune fizică sau verbală care disturbă pacea şi armonia altora. Cineva nu poate lucra pentru eliberarea de impurităţile mentale şi în acelaşi timp să continue să desfăşoare acţiuni corporale sau verbale care multiplică aceste impurităţi. De aceea, un cod al moralităţii este prima treaptă esenţială în această practică. Practicantul (studentul) se obligă să nu omoare, să nu fure, să nu aibă relaţii sexuale, să nu mintă şi să nu folosească intoxicante. Abţinerea de la astfel de acţiuni permite minţii să se liniştească suficient, încât să continue pregătirea.
A doua treaptă constă în dezvoltarea controlului asupra acestei minţi sălbatice, antrenând-o să rămână concentrată asupra unui singur lucru: respiraţia. Se încearcă a menţine atenţia cât mai mult posibil îndreptată asupra respiraţiei. Acesta nu este un exerciţiu de respiraţie, nu se controlează respiraţia. Doar se observă respiraţia aşa cum este, cum aerul intră şi cum iese prin nări. În acest fel, mintea se calmează mai mult, aşa încât nu mai este stăpânită de negativităţi violente. În acelaşi timp, mintea se concentrează devenind ascuţită şi penetrantă, capabilă de lucrul interior.
Aceste două trepte: a trăi o viaţă morală şi controlul asupra minţii sunt foarte necesare şi utile prin ele însele, dar ele conduc la desăvârşire numai dacă urmează şi a treia treaptă: purificarea minţii de impurităţi prin dezvoltarea cunoaşterii propriei naturi interioare. Aceasta este adevărata Vipassana: experimentarea realităţii prin observare sistematică şi detaşată a fenomenului minte-materie în perpetuă schimbare care se manifestă ca senzaţii. Aceasta este esenţa învăţăturii lui Buddha: auto-purificare prin auto-observare. Aceasta poate fi practicată de oricine. Boala nu este sectară, de aceea remediul nu poate fi sectar, trebuie să fie universal. Fiecare se izbeşte de problema suferinţei. Aceasta este o maladie universală ce necesită un remediu universal, nu unul sectar. Când cineva suferă din cauza furiei, nu există furie budistă, furie hindusă sau furie creştină. Furia este furie. Când cineva devine agitat din cauza furiei, nu există agitaţie creştină, hindusă sau budistă. Maladia este universală. Remediul trebuie să fie universal, de asemenea.
Vipassana este un astfel de remediu. Nimeni nu poate obiecta la un cod de viaţă care respectă pacea şi armonia altora. Nimeni nu poate obiecta la dezvoltarea controlului asupra propriei minţi. Nimeni nu poate obiecta la dezvoltarea cunoaşterii realităţii interioare prin care este posibilă eliberarea minţii de negativităţi. Vipassana este o cale universală. Nu este un cult. Nu este o dogmă. Nu este o cale oarbă.
Observând realitatea aşa cum este, prin observarea adevărului interior, aceasta este cunoaşterea de sine la nivelul experienţei concrete. Continuând practica, se elimină suferinţele datorate impurităţilor. De la adevărul aparent, grosier, exterior, se ajunge la adevărul ultim al minţii şi materiei. Atunci se transcend toate acestea şi se experimentează un adevăr care este dincolo de minte şi materie, dincolo de timp şi spaţiu, dincolo de condiţionarea relativităţii, adevărul totalei eliberări de negativităţi, de toate impurităţile, de toate suferinţele. Orice nume i se va da acestui adevăr ultim, este irelevant, el este însă idealul suprem al fiecăruia.
Fie ca toţi să experimenteze acest adevăr ultim. Fie ca toţi oamenii lumii care suferă din cauza negativităţilor, impurităţilor, să se elibereze de impurităţi, de suferinţă.
Fie ca ei să se bucure de adevărata fericire, adevărata pace, adevărata armonie.
FIE CA TOATE FIINŢELE SĂ FIE FERICITE!
FIE CA TOATE FIINŢELE SĂ FIE ELIBERATE!
Cursul de zece zile
Cei ce doresc să înveţe practica meditaţiei Vipassana vor trebui să urmeze cel puţin un curs de zece zile, în timpul căruia ei vor trebui să respecte preceptele: să nu ucidă, să nu fure, să nu spună minciuni, să nu întreţină relaţii sexuale, să se abţină de la intoxicante. Pentru întreaga perioadă de zece zile, ei locuiesc în incinta unde se ţine cursul si nu fac altceva decât să mediteze, să doarmă, să mănânce şi să se spele. După trei zile de concentrare a minţii prin observarea inspiraţiei şi a expiraţiei (anapanasati) şi apariţia senzaţiilor, studenţilor li se arată cum să penetreze întreaga combinaţie fizică şi mentală cu clarviziunea dată de puritatea interioară. Desfăşurarea fiecărei zile este explicată seara, prin intermediul unui discurs. Cursul se termină în ziua finală cu practica “Metta-bhawana” – meditaţia dragostei binevoitoare.
Învăţătura Vipassana nu este sectară, este o activitate obştească non-profit, organizată şi finanţată numai prin donaţii de la studenţi recunoscători care au urmat anterior un curs Vipassana, în această tradiţie.
