Lexicul unui biciclist este net superior celui utilizat de un şofer. Precum şi intensitatea trăirilor… dar să nu deviem de la subiect.

Deşi aţi putea bănui că mă refer la unele sintagme, exegeze şi construcţii verbale complexe utilizate în trafic nu acest domeniu prolific este subiectul de data asta. Pentru exemplificare, haideţi să facem un test fulger!

Ce este obiectul din imagine? Aveţi 10 secunde.

Nu, nu este un “aparat de curentat”! Un fel de lanternă? Mda… să zicem că ar fi printre altele şi o lanternă.

Este un “dog chaser”! Orice biciclist răspunde în 0,2 secunde. Alungător de câini. De ce ar şti un şofer asta? Bine… am un prieten (posesor de Matiz) care a făcut pană de căţel. L-a lătrat ce l-a lătrat şi pentru că rula cu viteză mică a reuşit să-i muşte roata pe lateralul ei. Rezultatul a fost că pneul (destul de fragil în acea zonă) a trebuit aruncat şi înlocuit deoarece pe lateral nu se poate vulcaniza în condiţii rezonabile de siguranţă. Norocul amicului a fost că se afla exact lângă o vulcanizare… Sau nenorocul lui dacă o fi fost căţelul dresat,

Mă rog, putem admite că în principiu şoferii nu au de ce să fie preocupaţi de alungarea căţeilor care latră lelea pe la roţi. Bicicliştii însă…

Personal n-am avut probleme niciodată cu neamul canin. Ca pieton sau alergător. Am copilărit pe stradă cu o groază de maidanezi fiind la un moment dat integrat dacă nu chiar confundat cu controversatele patrupede. Îi recunosc atunci când latră în dorul lelii sau numai ca să-şi impresioneze amicii de hoinăreală. Adică 99% din cazuri. Nu-mi stârnesc alt sentiment decât cel mult invidia pentru conştinciozitatea şi dăruirea cu care se implică. Credeţi că e uşor să faci asta o zi întreagă? Alergători, patinatori, biciclişti, motociclişti, maşini mari şi mici. Eu zic că nu-i de colo…

Spun toate acestea pentru a sublinia că nu am o problemă cu căţeii şi doar pentru a arăta că viaţa de biciclist e alta. Faţă de alergat sau mers nu-i la fel de comod să rulezi cu 20-30 km/h şi să te flancheze câteva potăi care dintr-un gest pot să te controleze la pneuri pentru a stabili dacă sunt umflate regulamentar – asta desigur sub ochii goi ai proprietarului care stă în poartă şi sparge seminţe. Nu, nu-i o figură de stil. E parte integrantă a traseului meu zilnic.

Aşa că mi-am luat dog chaser.

Din târg. Ăla mai scump. Mi-a zis vânzătorul că “de ce să mă întorc la el să îl înjur că mi-a vândut o prostie” (de 25 de lei). El e acolo în fiecare săptămână şi nu vrea ca să etc etc. “Bine, dă-l pe ăla de 40, uite aici 35!”. Cel din imagine.

Mândru foc abia aşteptam să fac nişte probe. Da’, ia căţeii de unde nu-s! Ca un făcut toată săptămâna n-a fost picior de patruped pe traseul meu. Am intrat mai adânc prin cotloane şi coclauri, dar sorţii nu mi-au fost prielnici.

Până ieri seară.

Cunoscuţii mei erau prezenţi la datorie. I-am văzut de departe cum ciuleau urechile, fremătau şi făceau joc de glezne pe loc. M-a bucurat de parcă ar fi tras în lansetă monstrul lacului. Sigur pe mine, uşor distras de peisaj (doar că nu fluieram cu privirea spre cer) m-am băgat în ambuscadă…

Băieţii m-au preluat ca la carte. Cu toată vâltoarea şi dăruirea, nici SPP-ul n-ar fi organizat mai bine un asemenea convoi VIP. Doi mă flancau şi lătrau “la pedală”, iar al treilea făcea loc în faţă – fluidiza. N-am pornit aparatul de la început. Am zis să tragă bine, să se înfigă în buză adânc şi după aia…

Când am pornit aparatul era o hărmălaie de mai mare dragul pentru că se mobilizaseră şi ceilalţi ghinionişti din cartier care n-aveau stăpâni cu aşa minte şi poartă larg deschise… să-i lase şi pe ei “decât” puţin.

Am apăsat lung, scurt, intermitent, luuuung, la 20cm de botul lupului corcit care părea “şefu'”. Eram calm şi mi-am făcut treaba temeinic. Dacă aş face o observaţie atentă aş spune că s-au ţinut de mine… parcă vreo 50m mai mult faţă de traseul tradiţional de escortă. De ultrasunetele revărsate şuvoi nu ştiu ce să zic, însă nu părea să-i fi deranjat nici măcar faptul că le-am pus lumina în ochi de la circa două palme. Dacă le dădeam una în scăfârlie cu mânerul poate ar fi avut efect, deşi nu mai sunt convins nici de asta.

Am ajuns acasă contrariat şi convins că undeva este o greşeală. N-am potrivit corect o setare, n-am acţionat corect dispozitivul, la unghiul recomandat etc aşa că am scos din cutie instrucţiunile de utilizare.

Nu trebuia să fiu un geniu ca să ştiu deja că e un produs chinezesc, însă engleza din instrucţiuni a ţinut să sublinieze asta:

“Super-bright flashing LED’s also make the dog clear where the source and location of the weapons is in order to understand what you are against it.”

“The longer stay in this position, the greater the harm to him, which left helter-skelter.”

Dar, mă rog, să nu ne pierdem în amănunte… aşa… “a nu se arunca bateriile după utilizare…” aşa… şi aşa… ah, uite spune aici clar în Disclaimer:

（1）They are breeding dogs, dog knows that his owner will not hurt him.
（2）A dog with the owner or a well-trained dog.
（3）When the battery voltage is too low, the ultrasonic energy issued by products will be reduced.

Adică, vedeţi că aparatul nu funcţionează dacă (traduc în spiritul şi stilul textului):

（1）Sunt căţei de prăsilă, căţelul ştie că stăpânul nu o să-l pedepsească.
（2）Un câine cu stăpânul sau un câine bine dresat.
（3）Când voltajul bateriilor este prea mic, energia ultrasonică emisă de aparat va fi redusă.

Aşadar, nu aparatul e de vină. Am eu de-a face cu elite întreţinute pentru prăsilă. Cu căţei răzgâiaţi şi răsfăţaţi. Cotarle care n-au stat pe coji de nuci când au rupt primul crac. Potăi care n-au scris de 100 de ori pe tablă “A running cat is not fast food.”

Şi-au bătut joc stăpânii sărmanelor patrupede de industria “dog chaser”!