O iubire împărtăşită. Platonică

Prima alergare cu adidaşii mei cei noi. Culmea: adidaşi Adidas! Adidas Climacool dacă e să ne luăm după cum le scrie lor în buletin cu nume şi prenume.

Prima impresie? Excepţionali! Dacă în ultima vreme n-ar fi existat suspiciunea că întreţin o relaţie uneori îngrijorător de tandră cu pantofii mei de alergare aş fi folosit expresii precum “jumătatea mea”, “luna de miere”, “pasiune şi voluptate”, dar deja divagăm.

Lăsând deoparte noul amantlâc o să amintesc cu condescendenţă despre bătrâna pereche de Asics cu care m-am plimbat ţanţoş prin parcuri, am tropăit voios pe la diverse sindrofii atletice şi care mi-au fost sprijin în tumultuoasele bătălii adesea personale şi interioare. Bătrâna doamnă a răbdat cuminte o relaţie nu tocmai romantică, ci mai degrabă cu năbădăi şi perversiuni pe cărări desfundate, zăpezi de toate vârstele, gheţuri înşelătoare precum şi arşiţă de miez de zi în miez de vară. Sado-maso ar descrie mai bine fenomenul. Vorba aia “de-ar avea gură să povestească”…

După un an de jug (hm… riscantă metaforă) şi circa 2000 de kilometri bătrâna doamnă Asics e cam ruptă de şale cu pielea exfoliată, ba chiar ruptă, atât pe interior cât şi pe exterior. Însă, se vede lesne că şireturile au rămas încă gustoase (vezi foto).

Gură n-are ca să povestească, dar talpă are. Şi ne povesteşte… iată, călcâiul este neatins. Are chiar şi rama (linia) iniţială intactă. Aha, deci gazelu calcă pe pingea. Bun aşa. Iar pe lateral e uzată partea dinspre exterior. Aha, gazel subpronator! Nu “pronaţie” nu înseamnă patriotism şi nici subpronator nu se traduce prin subpatriot. Mai degrabă excentric. Aterizare pe pingea, pe exteriorul pantofului nu pe centrul său.

Aşa şi?

Păi, dacă mă iei aşa întreb şi eu: tu când ieşi vara la plimbare iei după tine o plapumă? Cum de ce? Ca să te protejeze! Zici că nu ţi-e frig? Ah… şi atunci tu pe mine de ce mă pui să car jumătate de pantof degeaba? Ca să mă protejeze? Da’ nici mie nu mi-e frig la călcâi.

Şi uite-aşa bătrâna doamnă cu o matură şi ultimă înţelepciune m-a sfătuit să uit de Nimbus, Cumulus şi alte astfel de covoraşe magice care asigură tinereţe fără bătrâneţe, alergare fără accidentare şi, desigur, imponderabilitate. De la bun început nu mi-au plăcut “greii” pentru că taxa de protecţie mi s-a părut una cel puţin contradictorie: imponderabilitate prin greutate. Din acest motiv prima mea doamnă s-a chemat pe numele ei de fată “DS Trainer” – adică una dintre cele mai uşuratice din familie – mie întotdeauna aşa… dar iarăşi divagăm.

Apoi… treptat… am descoperit că procesul se poate optimiza. Până la extrem. Da, chiar extrem. E vreunul care n-a auzit de nude running? Păstrând discuţia într-un cadrul decent şi academic aş opera o distincţie necesară: minimalism extrem (doar ce l-am pomenit), minimalism pur adică tot felul de săndăluţe şi minimalism moderat. Eu, în mod cert, încadrându-mă în categoria moderaţilor – sper că nimeni nu se îndoieşte de asta.

Nu de alta dar le-am încercat pe toate… şi mă refer aici la săndăluţe nu la categoriile de mai sus. În Vibram nu pot alerga. După 500m mă dor tălpile. În Puma Faas (pantofi extrem de uşori) nu pot alerga mai mult de o tură de parc (3km) fără a constata aceeaşi durere a tălpilor. De aici minimalismul meu moderat.

Şi uite aşa am ajuns la cei şapte magnifici. În plină acţiune de documentare am trecut, hai să admitem, întâmplător… sau mai degrabă fără mari aşteptări pe la magazinele din cealaltă parte a Auchan-ului – the dark side of the moon (Complexul Comercial Iris?) – unde nu călcasem niciodată. Şi… prin vitrină, într-o străfulgerare, într-un moment de maximă intensitate existenţială, o scintilaţie, o clarviziune, o… mă rog… ce mai!… mi-am zărit jumătatea.

Desigur, pentru a bloca orice speculaţie răutăcioasă am probat (formal?) toate modelele. Adipure, Gazelle etc. Însă prima iubire… Climacool se cheamă şi nu se uită niciodată.

Nu vă lăsaţi păcăliţi de formele voluptoase. E doar sexy, nu e plinuţă. Talpa nu este groasă, zona colorată este un suport ce se ridică pe lateral şi prinde piciorul ca într-un mic cofraj. “Mă-nvăluie iubito cu talpa ta unduitoare…”, nu mai ştiu, nu era o poezie care începea aşa? Mă rog, în rest corpul este mătăsos şi se mulează fără nicio presiune pe picior (hai să nu mai zic încă o dată “tandreţe”). Eram sigur că nu voi suferi la primul (iertată fie-mi vorba) contact. Intens şi prelungit. Aşa s-a şi întâmplat. Dacă alergătorii ar avea maximele şi aforismele lor sunt sigur că unul dintre ele ar fi: “Băşică fără presiune nu poate exista şi nici presiune fără băşică.”

Maleabilă, flexibilă (contorsionistă aş putea spune), suplă ca un fotomodel (bătrâna doamnă e pe drept invidioasă) Clima îmi face cu ochiul pentru mâine. “Un Gerar?” Eu mă uit la rochiţa ei de vară şi mă întreb retoric de unde i-o veni numele. Oare de la materialul foarte aerisit (cu găurele)?

Dar… vorba aia “dacă ei se iubesc ce mai contează anotimpul, mamă?”

P.S. Şedinţa foto a fost organizată în grabă şi în mare secret, însă aşa cum se vede am fost prins în fapt. Astfel de oportunităţi nu se ratează.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Connect with Facebook