A trecut furia. Am scăpat cu bine și anul ăsta. Parcul e tot acolo. Nu l-a luat furtuna. Aleile sunt la locul lor, îndoite de șale răsuflă ușurate. Calmul de după furtună… 2 mai.
Pe vremuri parcă era Ziua Tineretului, nu? Chiar nu știu de ce mă cuprinde pe mine grija, ba chiar mă simt un pic vizat. Ar trebui să se ocupe careva (de la primărie?) să trimită frumos o hârtie – cu antet, desigur – și să spună acolo limpede și răspicat: “Pe acestă cale… din moment ce de vorbă bună nu înțelegi… bagă-ți mințile în cap… vă înștiințăm oficial că încadrarea dvs s-a schimbat din «tineret» în?… în?…”. În… tineret vechi! Nu știu, dar din moment ce o înștiințare oficială nu există sunt ceva probleme. După cum se și vede cu ochiul liber.
De calmul de după furtună ziceam? … Ce, vi se pare o sintagmă prea tocită? Păi, când treci bulevardul (ca să ajungi în parc) și te uiți în zare hăt până la semafor și pe toate cele șase benzi nu-i nicio mașină pe sute și sute de metri cum se cheamă asta? Se cheamă Fata Morgana, bun, știu, o să fac și consultul la care sunt invitat cu diverse ocazii, dar și dacă ar fi așa? Ar fi 2 mai, vă zic eu.
Curios să văd ce surprize, himere și trucuri ale minții mă mai așteaptă am intrat adânc pe traseul de alergare. În alergare! Ia să fi încercat asta ieri!?! “Uite, azi da coabitare – tot e la modă conceptul…” Și uite-așa îmi continui turele filozofând a pustiu.
Urc spre statuie și când trec pe lângă terenul de joacă de lângă fântâni nu pot să nu remarc un tătic cu un bebeluș în cărucior. E un personaj atipic într-o mare de mămici și bunici. Nu este foarte cald și stă la soare, singur pe o bancă. Mâna stângă o ține pe căruț, iar cu dreapta văd că ridică dintr-un fel de portbagaj al acestuia o cutie metalică verzulie, cilindrică, inconfundabilă. Cu stânga începe să agite de cărucior în sus și în jos cu mișcări tandre, sensibile și atent dozate. Dreapta izolează conținutul recipientului de această agitație inutilă. Când termină ia o înghițitură și apoi pune cilindrul la locul lui. La umbră, desigur.
“Lasă mămicule că ai atâtea treburi! Trebuie să faci friptura, ciorba, drobul, să bați covoarele, să mai deretici tu ca o furnicuță… Nu-ți mai vezi capul! Lasă că-l plimbă băiatu’ pe ăla mic. Să puateee!”
Trec agale iar privirea îmi poposește pe un alt căruț. La câțiva metri buni de banca unde pare să fie mămica. Sigur a alunecat la vale spre cinematograful 7D. Mămica, destul de tinerică, ține cu dreapta un mobil și cu stânga face “scroll”. Facebook?
E stângace. Mda, cam stângace… Ah, ba nu! Pe încheietura mâinii drepte are înfășurat un cordon, un fel de lesă în care e prinsă o mogâldeață care merge prin iarbă în patru labe. Vrea să prindă niște vrăbii care nici nu se sinchisesc de el.
Ce-o fi ăsta 7D?!? Cum adică? N-am înțeles niciodată!
Acum chiar merge. Afară este un monitor unde vezi spectatorii din sala improvizată într-un container și reacțiile lor. Aha!!! Stau într-un fel de fotoliu care se mișcă în toate direcțiile… după cum curge filmul, cuget eu înțelept. Să vezi de le-or băga o subtitrare în bulgară. Că aia dau din cap de sus în jos să zică “nu” și în lateral ca să zică “da”.
“Bine, bine… una bucată fotoliu face 3 grade de libertate. Ținem minte 3. Imaginea se bagă cu ochelari, absolut, continui eu cugetările avansate. Deci încă 3. Și cu 3 face 6, nene! Unde-i a șaptea? Sunetul să fie?! Păi dacă e cel puțin stereo (de bun simț) face 8. Să vezi că i-au făcut la bani și or fi șparlit o dimensiune!” Ia stai că explică ceva nenea!
“Doamnă, sincer să vă spun eu nu știu ce le place să-i hâțâne așa, dar să știți că lumea dă, îl aud în trecere pe paznic.” La “rupt” bilete era o duduie.
Acum, ce să mai zic, bine că merge treaba.
Au apărut și lebedele. Frumoase, elegante, maiestuoase. Le-au încălecat imediat amatorii. Lebede hidrobiciclete, desigur. La debarcader nu poți găsi una liberă. E coadă. N-am întrebat de lebădoi și nici nu întreb că parcă văd că sunt la bere… Eh, per total, bine că merge treaba.
… parcul docil își așterne aleile sub urma pașilor mei… panseurile își continuă nestingherite sporovăiala… cișmeaua le îngână cu susur de izvor.
Bine că merge treaba.
nu știam inițial la ce te referi cu ”after” …. Bucureștiul devine chiar decent și chiar de îndrăgit …. când pleacă majoritatea locuitorilor din el, cu tot cu mașinile lor … o plăcere de pedalat spre job azi dimineață 🙂