Un alt termen buddhist interpretat în mod deformat este compasiunea (karuṇā). De multe ori aceasta este tradusă/înţeleasă ca milă, compătimire… or nu este deloc aşa!

Karuṇā nu include orgoliu, superioritate (nici măcar disimulată) faţă de o altă fiinţă, ba este chiar opusul acestora. Compasiunea înseamnă să înţelegi că aşa cum tu te bucuri și suferi, tot aşa poate să se bucure și să sufere şi altul. Înseamnă să realizezi că în esenţă tu şi alte fiinţe sunteţi asemenea. Mult mai mult asemenea decât diferite. Să ai o atitudine de compasiune înseamnă să acţionezi în acord cu această înţelegere. Nu în mod teoretic.

Spre exemplu, în meditaţia buddhistă a iubirii-compasive “Metta”, mintea trebuie să poarte în ea un singur gând sincer: “Fie ca toate fiinţele să fie fericite!” Atât. Acest unic gând trebuie menţinut în minte cât mai pur. Aceasta nu înseamnă că este o dorinţă sau o strădanie pentru a elibera alte fiinţe de problemele lor. Nu este un astfel de orgoliu, ci este o atitudine. Este modul în care abordezi o altă fiinţă indiferent ce legături s-au stabilit între tine şi ea. Îţi menţii o minte curată. Pe măsură ce porţi acest gând cu tine, faptul că acea fiinţă este mai mult asemenea ţie şi mai puţin diferită de tine poate deveni mai evident.

Textul de referinţă este Metta Sutra, Suttanipaata, I, 8. Am folosit traducerea de la pag. 160 din Walpola Sri Rahula / Tripitakavaagisvaraachaarya : Doctrina Trezirii; trad. Petre Botnariuc. – Editura Herald, Bucureşti, 2005, traducere pe care am mai cârpit-o prin confruntare cu cele patru variante englezeşti de la sursa de referință accesstoinsight.org: http://www.accesstoinsight.org/tipitaka … index.html

Metta Sutra

Acela care este iscusit în bine
Şi care cunoaşte calea către pacea interioară
Ar trebui să fie capabil şi drept,
Cinstit, şi blând la vorbă,
Umil şi modest,
Bucuros şi uşor de mulţumit,
Cu puţine obligaţii,
Şi un mod de viaţă simplu,
Liniştit, calm, înţelept şi priceput,
Lipsit de orgolii şi nepretenţios din fire.

El nu ar trebui să comită nici cea mai mică faptă
Pe care înţelepţii ar critica-o.

El ar trebui să îşi cultive gândurile astfel:
Fie ca toate fiinţele să vieţuiască în pace şi siguranţă,
Fie ca toate fiinţele să fie fericite,
Orice fel de fiinţe ar fi;
Fie că sunt slabe sau tari, fără excepţie,
Mari şi puternice, medii sau mici,
Fiinţe vizibile sau invizibile,
Care trăiesc în depărtare sau în apropiere,
Născute sau care urmează să se nască,

Fie ca toate fiinţele să fie fericite!

Fie ca nici o fiinţă să nu o înşele pe alta,
Oricare ar fi aceea şi oriunde s-ar afla.
Fie ca nici una să nu dorească răul alteia
Prin mânie sau rea-voinţă.

Întocmai cum o mamă îşi protejează unicul copil
Chiar şi cu preţul propriei sale vieţi,
Fie ca toate fiinţele să fie preţuite cu o inimă deschisă;
Împărtăşind iubire peste întreaga lume,
În sus către ceruri,
Şi în jos către adâncimi;
De jur împrejur, fără de graniţă,
Fără ură şi fără răutate.

Indiferent dacă cineva stă în picioare,
Merge, stă jos sau stă întins,
Fără să cadă în uitare
Trebuie să menţină această atitudine.

Aceasta, se spune că este suprema stabilitate,
Fără a se mai agăţa de prejudecăţi,
Cel pur şi virtuos, cu o minte clară,
Liber de dorinţele simţurilor
Nu mai este înlănţuit prin naştere de această lume.

karuṇā