Mont St. Michel

Cărarea aşternută înaintea-mi de ţesătura întâmplătoare a paşilor, întotdeauna indiferenţi la ceasul plimbărilor, nu mă purtase nicicând în demisolul ce îmi reţinuse astăzi atenţia nu prin aspect cât prin promisiuni. Un anticariat. Lumină plăpândă şi condescendentă, miros de mucegai venerabil. Mângâi cu privirea cotoarele… salut… zâmbesc… visez… „Cum aş primi-o astăzi, oare? Ce păcat că nu o pot citi întâia dată! Sau poate asta ar trebui să fie cititorul (ideal?). Cel pentru care fiecare lectură a aceleiaşi ţesături de slove este cea dintâi. Cel care descoperă creaţia ca atare, nu ca o urzeală de prejudecăţi, proiecte, aşteptări sau enigme a căror rezolvare o vor primi cei sârguincioşi… Coală albă, netedă şi imaculată…”

Îmi place să plonjez, să explorez fără hartă, să mă abat de la poteci pentru o picătură de sevă. Aleg la întîmplare şi mă pregătesc să fiu uimit şi încântat. Uneori înţelesurile urcă anevoie, gârbovite de structurile complicate, mereu altoite şi şlefuite, ale minţii de cititor perseverent. Ori, cititor fără de a fi creator nu este cu putinţă. Participarea directă, nemijlocită la creaţie este Creaţia însăşi. „Dumnezeu nu a creat lumea ci devine lumea clipă de clipă.”

Slovele se rearanjeză şi îşi iau locul cuminţi pe scena de hârtie. „Îmi număr paşii – prost obicei, ar trebui să fac ceva cu aceste obsesii şi ticuri ce roiesc în jurul meu – …” Da, paraziţi ai minţii lucrătoare! „… iar numerotarea este întreruptă de uşa cu perdea dantelată. Anticariat.” Nu mă surprinde coincidenţa. Sunt contrariat, sau cel puţin dezamăgit, atunci când citind la întâmplare nu găsesc ceva care să fie o fâşie din existenţa-mi, desigur cu tot cu visele, aspiraţiile şi plăsmurile ei, fie ele şi ad-hoc. „Îmi trec degetul reflex peste cotoarele venerabile – alt obicei condamnabil: aşa cred că am contractat una din cele mai supărătoare, şi pe măsură de elevată alergie – iar relieful blând al literelor aurite îmi încălzeşte uşor arătătorul.” Senzaţia este fizică şi este acum a mea. Căldură concretă.

Nu am cerut niciodată prea mult… nu pentru că dezamăgirea mi-ar fi fost ursitoare. Puţinul pentru ceilalţi mie îmi este prea-plin. Îmi continui plimbarea (să nu număr paşii!) mergând tot mai adânc după căldura slovelor, după senzaţia originară, urmărind drumul ei invers până la mine. Fiecare pas mă apropie de claritatea şi limpezimea căldurii aurii cu forme geometrice ce încătuşează esenţe omeneşti, uneori divine. „Cărţile ard uneori.”

Stridentă şi dureroasă, asemănarea ce dormitase latentă răsună peste echilibrul fragil al reveriilor. Un anticariat! Un cititor-vânător – mai puţin braconier cât observator! Cu siguranţă voi cerceta ziua următoare ce alte asemănări cu propria-mi existenţă sunt ascunse între cele două coperte unite de o punte cu litere calde. Desigur, aşa voi face, mă îmbărbătez ca să alung spaima trezită de lipsa celui mai mic indiciu sau a unui ajutor cât de neînsemnat din partea simţului meu de orientare pentru a regăsi demisolul impropriu transformat în bibliotecă-anticariat! Alt gând: chiar întreprinsă cercetarea până la capăt spaima abia atunci îşi va dezvălui hidosul chip… volumul căutat fiind imposibil de regăsit! Clădirile şi locurile ce adăpostesc cărţi sunt cel mult sute în marele oraş pe când copertele reci sau calde sunt înmiit mai multe în fiecare din aceste locuri. Mai cu seamă cele reci, mărturi tăcute ale existenţei. Deşi selecţia minuţioasă şi precaută a lecturilor m-ar putea seduce cu ideea că s-au scris numai cărţi inspirate, iar lista lor poate fi controlată, mă cuprinde deznădejdea la gândul că adevărul este cu totul altul, iar întreprinderea va fi una herculeană.

Impulsul şi ardoarea căutării au revenit din senin – aşa cum s-au şi stins – peste două săptămâni ca întâiul gând ce a urmat dis-de-dimineaţă trezirii: undeva, închis între coperte cartonate mi-a fost dăruit prezentul. Cel de atunci cu siguranţă, poate şi cel de acum! Un simplu gest ar fi fost deajuns pentru a face un salt peste cincizeci de pagini şi pentru a îmi vedea temerile spulberate sau confirmate, adevărurile împlinite sau năruite, iubirile stinse sau înflorind. Aş putea verifica, desigur, o sută de pagini înapoi veridicitatea şi credibilitatea sursei, dar ştiam deja că acest lucru, la îndemână şi posibil, nu era necesar. Nu era necesar pentru că ştiam ceea ce a fost… sau eram convins că ştiu.

Cele nouă zile petrecute în nouă zone diferite ale marelui oraş, acolo unde speram ca succesul să îmi surâdă, şi-au adus cu ele rodul… Cartea mea se află undeva într-un raft, asta e sigur! Am văzut-o, am simţit-o, i-am descifrat slovele, iar ele mi-au dăruit strălucirea lor, însă ea nu poate fi regăsită nicicând prin încercări succesive, prin enumerarea tuturor posibilităţilor. Alta trebuie să fie calea… Şi atunci, am început să repet – atent nu la drum cât în interior – plimbarea din acea seară inspirată. Efort de regăsire şi iniţiere în propria religie.

În prima seară de „căutări” m-am regăsit surprins coborând treptele ce despărţeau intrarea prea înaltă de interiorul unei librării. „Cu siguranţă nu este demisolul… dar cine ar putea să-mi spună dacă am coborât trepte ca să trec pragul sau am trecut de uşă şi am început să păşesc din treaptă în treaptă?” Cărţi frumoase, dar reci. Am încercat să detectez cu arătătorul slove, relief şi căldură. Inutil, nici măcar praf! Una din multele încercări. Deznădejdea îşi primea netulburată ofranda lasându-mă să mă abandonez vechiului obicei de explorator-observator. Iată: „un ridicol ceas de vară senin şi limpede, fără de cusur. Ori, drumul cel bun poate fi rătăcit în toiul nopţii, asta pot admite! Măcar la ceas de seară, dar ziua în amiaza-mare! Să deschizi ochii larg fără să clipeşti, iar ei să fie inundaţi de fluvii alb-lăptoase, informe şi confuze. Poteca poate fi rătăcită iarna sau noaptea sau printr-un accident. Numai atunci când întâmplarea îţi pune ceva ostil în cale poţi admite că nu mai ştii pe unde să o apuci, nicidecum în absenţa oricărui vrăşmaş. Nu îmi venea să cred că mă rătăcisem – pe un pisc străin, e drept – vara, în miezul zilei, cu un frumos buchet de flori de câmp, în mijlocul unui superb peisaj – am făcut şi fotografii… toţi vor fi invidioşi – şi că nu reuşesc să găsesc marcajul.”

Încântat, distrat de „necazul” naratorului şi obosit de modul în care forţam asemănarea – eu însumi nu am avut nicicând privilegiul unei poteci cu semne şi marcaje care să se repete şi să îmi indice drumul – am decis asupra corecţiilor pe care le voi aduce metodelor de căutare în ziua ce va urma. Gânduri care mi-au însoţit delicate paşii, şi care s-au retras discret numai atunci când din senin tornada de slove m-a invadat interior într-o urgie alb-negru de semne, rotunjimi şi colţuri de furtună ce se izbeau de pereţii fragili ai corpului meu împingându-l periculos „către forme modelate de un sculptor interior… pictate în culori ce nu au cunoscut lumina… îmblânzite în verdele nesfârşit ce îmi răsărise pe întregul corp. Miros de sălbăticiune pe umărul drept, pârâu ce susură răcoritor sub lobul urechii, piramida corpului: munte ce îşi aşează uriaş rădăcinile. În creştet: turla unei biserici pe care o săgetez cu privirea aruncată de la poale. Urc pe propriu-mi trup, păşesc peste mine însumi şi prind în mâini funia ştiind ce am de făcut…”

… Trezit de clopotul bisericii din creştetul semeţ am ştiut, că pentru a doua oară am avut în mâini aceeaşi carte… altfel rânduită, cu siguranţă! De această dată, însă, fusesem mai atent şi cred că aş putea localiza mai exact întâmplarea printre magazinele cele recent ridicate. Însă… cărţile cele noi sunt înzecite ca număr faţă de cele cu coperte grele şi slove cu căldură. Mi-am reamintit că nu îmi voi putea reface exterior fiinţa prin enumerarea tuturor posibilităţilor.

Atunci, am deschis la întâmplare o carte din eternul teanc de la picioarele bibliotecii… şi am privit-o ca pe întâia scrisă vreodată, iar slovele ei s-au aranjat cuminţi, aşa cum ştiam că o vor face, şi s-au poziţionat infinite în contururile care îmi alcătuiesc Adevărul… Atunci, mi-am privit întâia dată palmele-poiene unde am fost îngropat de atâtea ori…

… pârâu ce susură răcoritor…”

*
*    *

Foto: Dadi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Connect with Facebook